Breton modifier

Forme de préposition modifier

Personne Forme
1re du sing. diganin
2e du sing. diganit
3e masc. du sing. digantañ
3e fém. du sing. diganti
1re du plur. diganimp
ou diganeomp
2e du plur. diganeocʼh
3e du plur. diganto
ou digante
Impersonnel diganeor

diganin \di.ɡã.ˈnĩːn\

  1. Première personne du singulier de la préposition digant.
    • Neuze e cʼhoulennez tan diganin. — (Erwan Kervella, Du e tremen an Noz war ar Vuhez in Yud, Mouladurioù Hor Yezh, 1985, page 46)
      Alors tu me demandes du feu.
    • Met ar cʼhoant-bevañ nʼeo ket aet diganin, Rachel, gwech ebet. — (Mich Beyer, Seizh Devezh Warn-ugent, An Alarcʼh Embannadurioù, 2006, page 15)
      Mais lʼenvie de vivre ne mʼa pas quitté, Rachel, jamais.

Variantes dialectales modifier

Prononciation modifier